Pentru PSD Argeș, reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii rutiere reprezintă o prioritate! Iar faptele vorbesc de la sine!

Ministerul Transporturilor condus de ministrul social-democrat Sorin Grindeanu a alocat fonduri consistente și a derulat și derulează proiecte de amploare în județul Argeș.

De exemplu, pe Transfăgărășan și pe DN 65 s-au făcut cele mai mari lucrări de după Revoluție din punct de vedere al costurilor și al întinderii lor. Investițiile cu fonduri de la bugetul local sunt completate de cele realizate cu fonduri proprii sau cu bani europeni de către Consiliul Județean.

Iată care sunt cele mai importante lucrări realizate de la finalul anului trecut și până acum pe drumurile naționale din județul nostru:

  • 𝗧𝗿𝗮𝗻𝘀𝗳𝗮̆𝗴𝗮̆𝗿𝗮̆𝘀̦𝗮𝗻 (𝗗𝗡 𝟳𝗖) – 𝗿𝗲𝗽𝗮𝗿𝗮𝘁̦𝗶𝗶 𝘀̦𝗶 𝗰𝗼𝘃𝗼𝗿 𝗮𝘀𝗳𝗮𝗹𝘁𝗶𝗰 𝗻𝗼𝘂 𝗽𝗲 𝗼 𝗹𝘂𝗻𝗴𝗶𝗺𝗲 𝟮𝟱 𝗸𝗺.
  • 𝗗𝗡 𝟲𝟱 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀̦𝘁𝗶-𝗖𝗿𝗮𝗶𝗼𝘃𝗮 – 𝗰𝗼𝘃𝗼𝗿 𝗮𝘀𝗳𝗮𝗹𝘁𝗶𝗰 𝗻𝗼𝘂 𝗽𝗲 𝗼 𝗹𝘂𝗻𝗴𝗶𝗺𝗲 𝗱𝗲 𝟯𝟬 𝗸𝗺.
  • 𝗗𝗡 𝟲𝟱𝗔 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀̦𝘁𝗶-𝗖𝗼𝘀𝘁𝗲𝘀̦𝘁𝗶-𝗥𝗼𝘀̦𝗶𝗼𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝗩𝗲𝗱𝗲 – 𝗰𝗼𝘃𝗼𝗿 𝗮𝘀𝗳𝗮𝗹𝘁𝗶𝗰 𝗻𝗼𝘂 𝗽𝗲 𝗼 𝗹𝘂𝗻𝗴𝗶𝗺𝗲 𝗱𝗲 𝟭𝟰 𝗸𝗺.
  • 𝗗𝗡 𝟲𝟱𝗕 𝗔𝗹𝗯𝗼𝘁𝗮-𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝗱𝗮 𝗔𝟭 – 𝗰𝗼𝘃𝗼𝗿 𝗮𝘀𝗳𝗮𝗹𝘁𝗶𝗰 𝗻𝗼𝘂 𝗽𝗲 𝗼 𝗹𝘂𝗻𝗴𝗶𝗺𝗲 𝗱𝗲 𝟭𝟮 𝗸𝗺.
  • 𝗗𝗡 𝟳𝟯 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀̦𝘁𝗶-𝗠𝗮̆𝗿𝗮̆𝗰𝗶𝗻𝗲𝗻𝗶 – 𝗰𝗼𝘃𝗼𝗿 𝗮𝘀𝗳𝗮𝗹𝘁𝗶𝗰 𝗻𝗼𝘂 𝗽𝗲 𝗼 𝗹𝘂𝗻𝗴𝗶𝗺𝗲 𝗱𝗲 𝟳 𝗸𝗺.
  • 𝗗𝗡 𝟳𝟯𝗗 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀̦𝘁𝗶-𝗠𝗶𝗼𝘃𝗲𝗻𝗶-𝗕𝗼𝘁𝗲𝗻𝗶 – 𝗰𝗼𝘃𝗼𝗿 𝗮𝘀𝗳𝗮𝗹𝘁𝗶𝗰 𝗻𝗼𝘂 𝗽𝗲 𝗼 𝗹𝘂𝗻𝗴𝗶𝗺𝗲 𝗱𝗲 𝟲 𝗸𝗺.

Investițiile de modernizare a infrastructurii rutiere din județul Argeș vor continua!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.