Sprijinirea autorităților locale pentru modernizarea infrastructurii de drumuri comunale este o prioritate a Consiliului Județean Argeș, la fel ca și reabilitarea și extinderea rețelei de drumuri naționale și județene. Fondurile alocate de la C.J. pentru proiectele de investiții de acest gen asigură resursele de care au nevoie administrațiile locale pentru a cofinanța proiecte majore. Așa stau lucrurile și la Rătești, acolo unde președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a fost astăzi și a evaluat, alături de primarul Cornel Petrică, stadiul lucrărilor de modernizare a drumurilor comunale, investiție finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
„Spuneau unii că doar în campania electorală se lucrează… Iată că, de fapt, am muncit și înainte de campanie și continuăm să muncim în folosul comunităților. Sprijinim autoritățile locale pentru a derula proiecte care să îmbunătățescă viața cetățenilor, așa cum se întâmplă și aici, la Rătești. Infrastructura rutieră a județului Argeș este foarte extinsă atât din punct de vedere al drumurilor naționale, cât și județene și locale. Prin fondurile pe care le alocăm primăriilor de la Consiliul Județean reabilităm și modernizăm și infrastructura rutieră locală atât de importantă pentru oamenii din zonă. Comuna Rătești are un primar, Cornel Petrică, foarte bun gospodar și muncitor cu care am colaborat, colaborăm și sunt sigur că vom colabora foarte bine și pe viitor!”, a declarat președintele Ion Mînzînă.
„Mulțumim Consiliului Județean Argeș care ne-a sprijinit pentru cofinanțarea acestui proiect foarte important pentru comunitatea noastră, dar și pentru cei care tranzitează zona. Este o muncă de echipă. Cu sprijinul C.J. avem ambiția de a finaliza în perioada care urmează asfaltarea tuturor drumurilor comunale din Rătești!”, a declarat primarul Cornel Petrică.
Valoarea investiției de la Rătești este de 5.057.658 de lei, cofinanțarea fiind de 1.071.534 de lei.
Trackback-uri/Pingback-uri