Consiliul Judetean Arges a derulat în ultimii ani investiții record în infrastructura rutieră și sănătate, dar în egală măsură a alocat fonduri consistente – proprii, naționale și europene – pentru conservarea, reabilitarea punerea în valoare și promovarea patrimoniului cultural al județului.
Eforturile Consiliului Județean în acest sens dau roade. Castrul Roman Jidova, aflat în administrarea Muzeului Județean Argeș, instituție din subordinea Consiliului Județean, a intrat în Patrimoniul UNESCO! Este vorba despre întreaga linie de fortificații construită de Imperiul Roman în Dacia, Castrul mare din punctul „Jidova” – Câmpulung fiind cea mai importantă şi mai bine păstrată construcţie militară de acest gen de pe traseul Limesului Transalutanus, fiind în acelaşi timp şi singura edificată din piatră. La castru au fost făcute mai multe lucrări finanțate de Consiliul Județean care a aprobat recent și proiectul privind „Reabilitarea, conservarea și punerea în valoare a Castrului Roman Jidova”, proiect ce va fi depus spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
„Argeșul intră astfel pe lista UNESCO privind obiectivele de importanță internațională. Continuăm investițiile în domeniul cultural, proiectele de reabilitare a Cetății Poenari, a Galeriei de Artă și a clădirii vechi a Muzeului Județean din Pitești, a Teatrului Așchiuță fiind investiții pentru care C.J. a obținut fonduri nerambursabile de zeci de milioane de euro. Cine nu își respectă istoria nu poate vorbi despre viitor, iar una dintre principalele noastre preocupări este aceea de a pune în valoare tezaurul cultural și istoric cu care Argeșul a fost înzestrat”, a declarat Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean și al PSD Argeș.
Castrul a fost construit în 190-211. Ansamblul de fortificații, în care Castrul Roman Jidova este cel mai important, este primul element din Argeș aflat în Patrimoniul UNESCO. Mânăstirea Curtea de Argeș este pe lista de așteptare.
125 de kilometri din cei 235, adică mai mult de jumătate din limesul transalutan se află pe teritoriul judeţului Argeş. În județul nostru sunt și 10 din cele 15 castre pe teritoriile localităților Câmpulung, Rucăr, Purcăreni, Albota, Săpata, Urluieni și Izbăşeşti.
Trackback-uri/Pingback-uri