Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin AFM, a aprobat, ieri, 25 iulie, cererea de finanțare a proiectului „Stații de încărcare vehicule electrice – etapa II”, în valoare de 2.418.947,87 lei (fără TVA), anunță Cristian Gentea, primar al municipiului Pitești și prim-vicepreședinte PSD Argeș.
„Piteștiul își va dezvolta, astfel, infrastructura de încărcare electrică prin 13 stații de reîncărcare cu câte două puncte care permit, simultan, încărcarea în curent continuu la o putere ≥ 50 kW, respectiv ≥ 22 kW în curent alternativ, a mașinilor electrice din traficul rutier.
Stațiile vor fi amplasate în tot orașul – cartierele Găvana, Craiovei, Tudor Vladimirescu, Prundu, străzile Depozitelor, Independenței, Bibescu Vodă, Decebal, I.C. Brătianu”, a spus Cristian Gentea.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.