Conducerea Partidului Umanist Social Liberal s-a reunit joi, la Brașov, în continuarea seriei ședinţelor dedicate inițiativei cetățenești privind recuperarea marilor averi dobândite ilegal.
Organizația umanistă din centrul țări, condusă de chiar deputatul de Brașov al partidului, Ana Loredana Predescu, a anunțat demararea strângerii de semnături și în Ardeal, ocazie cu s-a anunțat depășirea pragului de 20% din numărul de necesar de 100.000 de susținători ai proiectului cetățenesc susținut de către PUSL prin structurile sale.
În spiritul sloganului umanist – Fapte, nu vorbe! – liderii PUSL au anunțat şi mai multe soluții legislative de rezolvare ale unor inechități generate în relația dintre Stat și cetățean. În acest context, reuniunea a beneficiat de prezența unor importanți reprezentanți ai antreprenorilor locali, cu accent pe specificul zonei, respectiv HoReCa, dar și ai fermierilor şi ai Federației Pensionarilor.
„Am analizat stadiul îndeplinirii hotărârilor anterioare și ne-am informat reciproc în legătură cu proiectele legislative și politice pe care urmează să le promovăm. Un punct distinct al ordinii de zi a fost alocat dezbaterii problemelor reale cu care se confruntă antreprenorii și agricultorii din zonă, acestea fiind două categorii profesionale cărora PUSL le acordă mare atenție. Le mulțumesc doamnei deputat Ana Loredana Predescu, președintele interimar al filialei, și colegilor umaniști brașoveni pentru modul în care au contribuit la reușita întâlnirii noastre!”, a transmis deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.