Senatorul PNL de Argeș, Dănuț Bica, s-a adresat ministrului Afacerilor Interne, cerând precizări cu privire la copiii declarați dispăruți în România în ultimii 5 ani.

”Statisticile privind persoanele dispărute din România sunt tot mai îngrijorătoare. Potrivit acestora, mai mult de 3.000 de oameni dispar anual de acasă în țara noastră. Cei mai mulți dintre aceștia sunt copii, care fie pleacă de bună voie, pentru că sunt neglijați de părinți, fie sunt răpiți.

În acest context, având în vedere faptul că informațiile pe această temă care sunt prezentate pe site-ul Poliției Române sunt uneori neclare, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:

  • Care este numărul copiilor declarați dispăruți la nivel național în ultimii 5 ani, pe fiecare an în parte?
  • Care este repartizarea acestora pe categorii de vârstă?
  • Care este numărul copiilor declarați dispăruți, pe parcursul aceleiași perioade, în județul Argeș?
  • Câți dintre aceștia au fost găsiți la nivel național? Dar în județul Argeș?
  • Câte dintre cazurile de recuperare a copiilor declarați dispăruți în această perioadă au fost rezolvate de către angajații Poliției Române?
  • Ce măsuri au fost sau urmează a fi implementate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru a se realiza diminuarea numărului copiilor care dispar de la domiciliu?”, a spus senatorul liberal argeşean Dănuţ Bica.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.