Senatorul PNL de Argeș, Dănuț Bica, s-a adresat ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene în ceea ce privește investițiile programate la nivelul obiectivelor cultural-turistice din județul Argeș incluse în Programul România Atractivă.
Parlamentarul de Argeș susține că „în luna mai, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a demarat campania Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, ca parte a Programului România Atractivă, prin care numeroase obiective cultural-turistice mai puțin cunoscute din țara noastră vor deveni vizibile pe plan intern și internațional. Fondurile alocate pentru acest proiect se ridică la 8 milioane de euro. Programul România Atractivă este parte a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru care România a obținut finanțare europeană și a cărui dată de finalizare este 30 iunie 2026.
În acest context, o parte a obiectivelor cultural-turistice incluse în program au intrat sau urmează să intre cât de curând în procesele de reabilitare sau restaurare.
Prin urmare, în condițiile în care 9 localităţi din județul Argeş se regăsesc pe traseele a 4 dintre cele 12 rute care alcătuiesc Programul România Atractivă, iar unele dintre obiectivele cultural-turistice amplasate pe teritoriul acestora necesită investiții pentru reabilitare sau restaurare, vă solicit următoarele informații:
– Obiectivul Ansamblul Cula Sfântul Mina – Orchidan din orașul Ștefănești, inclus în Ruta Culelor, va beneficia de fonduri pentru realizarea lucrărilor de reabilitare?
– Pentru obiectivele Biserica Adormirea Maicii Domnului din satul Glâmbocu, comuna Bascov, Biserica Inimoasă din satul Jupânești, comuna Coșești, Biserica Nașterea Domnului – Călugărița din comuna Leordeni, Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, din satul Bărbălătești, comuna Valea Iaşului şi Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din comuna Dragoslavele sunt prevăzute investiții, în condițiile în care acestea sunt incluse în Ruta Bisericilor de Lemn?
– Ce investiții specifice vor fi susținute, din fonduri naționale sau din fonduri externe nerambursabile, pentru a pune în valoare arhitectura vernaculară a comunei Nucșoara, care este inclusă în Ruta Satelor?”.