Senatorul Dănuţ Bica şi deputaţii Angelica Fădor şi Mircia Chelaru, membri ai Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, au participat, în perioada 7-9 noiembrie 2023, la cea de-a 42 sesiune a Conferinţei Generale UNESCO, la sediul UNESCO, de la Paris.

Reprezentanţii celor 194 de state membre, ai mai multor organizaţii internaţionale şi ai societăţii civile au dezbătut pe durata Conferinţei Generale (7-22 octombrie a.c.) activitatea organizaţiei, în contextul actualelor provocări globale şi a evoluţiilor rapide ale secolului XXI, precum schimbările climatice şi noile tehnologii. Pe durata celei de-a 42 a sesiuni a Conferinţei Generale UNESCO, statele membre au luat decizii majore cu privire la bugetul UNESCO pentru intervalul 2024-2025 şi 2026-2029, asupra implementării rezoluţiilor precedente, precum şi a rapoartelor referitoare la activităţile organizaţiei.

În deschiderea conferinţei, directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, a declarat că organizaţia este „un instrument extraordinar” şi a adăugat că „istoria UNESCO este cea a unei organizaţii care produce rezultate mai bune atunci când se concentrează asupra misiunilor sale”, subliniind necesitatea ca organizaţia să rămână „un organism coerent”.

România a marcat un moment istoric, în cadrul acestei sesiuni. E.S. Simona Mirela Miculescu, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar, delegat permanent al României pe lângă UNESCO a fost aleasă în unanimitate, de către reprezentanţii celor 194 de state, pentru un mandat de doi ani, în funcţia de preşedinte a celei de-a 42-a Conferinţe Generale a acestei organizaţii specializate a Naţiunilor Unite. Astfel, ţara noastră prezidează, pentru prima oară, acest organ de conducere al UNESCO, în cei 67 de ani de apartenenţă.

Din delegaţiei României, condusă de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, au făcut parte şi secretarul de stat în cadrul Ministerul Afacerilor Externe, Janina Sitaru, secretarul de stat în cadrul Ministerul Culturii, Diana Baciuna, precum şi secretarul general adjunct al Ministerului Cercetării, Geea Balazsy Titieni.

Pe lângă o reuniune ministerială la nivel înalt pe tema „Educaţie pentru pace”, la conferinţă a avut loc şi o sesiune pe tema „Regândirea unui teren comun pentru a lucra împreună”, la care au participat şefi de stat şi de guvern.

În cadrul conferinţei au avut loc, de asemenea, reuniuni paralele pentru a discuta diverse aspecte legate de activitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.