Senatorul PNL de Argeș, Dănuț Bica, s-a adresat viceprim-ministrului, ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu, în ceea ce privește contractarea serviciilor de deszăpezire aferente drumurilor naționale și europene din județul Argeș și tronsonului București-Pitești al Autostrăzii A1 pentru perioada de iarnă 2022-2023.
Parlamentarul de Argeș spune că ”trebuie evitate situațiile create în anii precedenți, când apariţia zăpezii înainte de finalizarea procedurilor legale de achiziție a serviciilor de deszăpezire a determinat autorităţile contractante să renunţe la atribuirea acestora prin intermediul licitaţiilor publice şi, invocând starea de urgenţă, să apeleze, cu riscul cheltuirii nejustificate a banului public, la metoda încredințării lucrărilor respective prin negociere directă.
Prin urmare, având în vedere că, dacă în privinţa drumurilor de rang inferior (judeţene şi comunale), competenţa încheierii contractelor de deszăpezire aparţine autorităţilor publice locale, în ceea ce priveşte asigurarea circulaţiei în bune condiţii pe drumurile naţionale, europene şi pe autostrăzi această responsabilitate revine Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (C.N.A.I.R. S.A.), vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:
- Care este valoarea bugetului alocat pentru achiziționarea serviciilor de deszăpezire a drumurilor naţionale şi europene de pe teritoriul județului Argeș şi a tronsonului Bucureşti-Piteşti al Autostrăzii A1 în iarna 2022-2023?
- Care este stadiul încheierii acordurilor-cadru şi contractelor subsecvente aferente activității de deszăpezire pe timpul iernii 2022-2023 pentru drumurile naţionale şi europene ce traversează judeţul Argeş, precum şi pentru tronsonul Bucureşti-Piteşti al Autostrăzii A1?
- Care sunt valorile contractate pentru achiziționarea acestor servicii?
- În ce situație se găsesc stocurile de materiale antiderapante şi dotarea bazelor C.N.A.I.R. S.A. cu utilajele funcționale necesare pentru realizarea activității respective?”.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.