I-am reîntâlnit cu mare bucurie pe primarii de orașe cu prilejul unei noi Adunări Generale a Asociației Orașelor din România.
Am fost și eu în administrația locală și știu că primarul este primul la care oamenii se duc când au o problemă și așteaptă o soluție rapidă.
Iar acum, în calitate de președinte al Comisiei pentru administrație și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, prețuiesc ocaziile în care putem discuta în mod concret și putem coopera pentru a găsi soluții la problemele comunităților.
Când vedem în orașe rețele de apă și canalizare, drumuri reabilitate, grădinițe, școli sau unități sanitare noi ori modernizate, înseamnă că se poate și că Programele PNDL 1 și PNDL 2 au avut efect! Mă bucur să văd și că un alt program de dezvoltare, Anghel Saligny, este în implementare. La aceste programe mai trebuie adăugate fondurile europene și proiectele din PNRR care înseamnă alte zeci de milioane de euro. Așadar, lucrurile se mișcă. România are banii necesari pentru investiții!
Iar pe lângă infrastructură trebuie să atragem firmele în orașe și prin asigurarea unei forțe calificate de muncă, să dezvoltăm învățământul tehnologic, să găsim soluții aplicate la problemele reale cu care orașele se confruntă.
Pe de altă parte, consider că nu poți să le ceri aleșilor locali să administreze bugete și proiecte de zeci de milioane de euro pe un salariu care să fie sub media pe economie. La fel cum avem nevoie de medici buni și profesori buni, la fel avem nevoie și de oameni bine pregătiți în primării care să știe să facă proiecte și să aducă bani!
Experiența primarilor de orașe este deosebit de importantă pentru mine și îi asigur pe aceștia că vor găsi întotdeauna în mine un partener deschis la dialog și orientat spre găsirea de soluții!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.