Tineretul Național Liberal Argeș pornește o mișcare pentru dezvoltarea infrastructurii din județ și îndeamnă comunitatea să se alăture: „Strângem semnături pentru drumuri civilizate, moderne și sigure”.

Județul nostru se confruntă cu o situație alarmantă în ceea ce privește infrastructura rutieră. Mii de locuitori se lovesc zilnic de drumuri care se află într-o stare deplorabilă. Gropile, denivelările și porțiunile neasfaltate fac circulația deosebit de dificilă sau chiar imposibilă.

Prin campania „Hit the Road! Drumuri bune pentru Argeș”, tinerii liberali își propun să unească forțele comunității, atrăgând împreună atenția PSD și Consiliului Județean Argeș asupra problemelor care nu mai pot fi amânate sau ignorate. Aceștia vor lua la pas întregul județ colectând semnături, oferindu-i astfel fiecărui argeșean posibilitatea de a-și exprima nemulțumirile și de a lua parte la mișcare.

„Ne dorim să convingem cât mai mulți oameni că drumurile și infrastructura județului Argeș trebuie dezvoltate și modernizate, iar aceste lucruri nu se pot schimba fără implicarea tuturor. Infrastructura județului este la pământ din cauza administrației PSD, iar Consiliul Județean nu a fost în stare, în aproape 30 de ani, să facă demersurile necesare pentru a avea drumuri bune! Vă așteptăm pe toți alături de noi pentru a aduce o schimbare în județ!”, a declarat Otilia Șerban, președinta TNL Argeș.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.