Ca la fiecare început de martie, liberalii din Curtea de Argeş şi-au dat întâlnire la ora 11.00, în zona fostului Cinematograf „Unirea”, pentru a le dărui doamnelor şi domnişoarelor din Primul Oraş Regal al României câte un buchet de ghiocei, simbol al trezirii la viaţă a naturii şi prilej de noi speranţe şi împliniri pentru acestea.

Din delegaţia liberală prezentă cu această ocazie „pe teren” nu au lipsit fostul preşedinte al organizaţiei, Cristian Mitrofan, preşedintele COAL Argeş, ing. Liviu Nicolae, consilierii locali Mădălin Marinescu, Doru Georgescu, Marius Octavian Moisescu şi Maria Dumitrache, Georgian Mitrofan – directorul Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş, Adelina Şorici – şeful Cabinetului parlamentar senator Dănuţ Bica şi Alexandru Bîrsan, preşedinte TNL Curtea de Argeş.

De această dată, domnii au trecut „la muncă” – împărţirea celor 300 de bucheţele de ghiocei, în timp ce doamnele au imortalizat foto momentul. În general, „vestitorii primăverii” au fost primiţi cu mare bucurie de către doamne şi domnişoare, iar cele mai îndrăzneţe sau prietenele vechi ale liberalilor din municipiu s-au fotografiat alături de cei care le-au oferit flori de 1 Martie.

„Mărțișorul anunță venirea primăverii. Dăruit de 1 martie, este un obicei specific românesc. Tot în această zi, bărbații dăruiesc flori femeilor iar domnii liberali păstrează tradiția și oferă ghiocei doamnelor din Curtea de Argeș. La mulți ani, doamnelor!”, au declarat reprezentanţii PNL Curtea de Argeş prezenţi astăzi în mijlocul comunităţii.

Mihai Cristian Bobi

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.