Activitatea Primăriei Beleți-Negrești reintră în normalitate. Astăzi, în ședința de Consiliu Local, cu majoritate de voturi, consilierul local PNL Marian Ilie Ștefănescu a fost ales viceprimar al comunei. Votul de încredere pe care l-a primit din partea consilierilor locali pentru a prelua această funcție reprezintă un câștig pentru organizația PNL Beleți-Negrești și aduce un nou succes politic pentru PNL Argeș, la mai puţin de o lună de când senatorul Alina Gorghiu a preluat conducerea interimară a PNL Argeș.

Noul președinte al PNL Argeș a transmis că a urmărit cu maximă atenție evoluția evenimentelor care s-au petrecut în ultima perioadă în localitate și a precizat că alegerea viceprimarului, în persoana unui tânăr liberal care este preocupat de administrație, înseamnă un semn de stabilitate pentru întreaga comunitate. „Doresc să le mulțumesc tuturor consilierilor locali pentru că au acordat un vot responsabil privind alegerea noului viceprimar. De asemenea, îi mulțumesc domnului prefect Radu Perianu că s-a îngrijit de toate aspectele privind respectarea legalității ședinței”, a arătat președintele interimar PNL Argeș, Alina Gorghiu.

„În ultimele zile, comuna argeșeană Beleți-Negrești a fost în atenția întregii țări. Din păcate, însă, știrile nu au fost de natura celor pe care le-am fi dorit.

Noi, cei din Instituția Prefectului, am avut responsabilitatea de a ne asigura atât cu privire la legalitatea demersurilor de intrare în normalitate, cât și cu privire la celeritatea lor pentru că nicio unitate administrativ teritorială nu poate funcționa fără conducere. De astăzi, comuna Beleți-Negrești are viceprimar în persoana liberalului Marian Ilie Ștefănescu. Primăria comunei poate funcționa, astfel, în mod normal în perioada care urmează, fără ca locuitorii săi să fie afectați.

Ca Prefect al județului Argeș, mă bucur că pe plan local s-a găsit înțelepciunea necesară pentru a se pune capăt rapid unei situații administrative dificile. Ca om politic sunt, însă, mândru că încrederea a fost investită la Beleți-Negrești într-un tânăr liberal. Felicitări, domnule Marian Ilie Ștefănescu!”, a spus şi prefectul Radu Perianu.

Coordonarea activității Primăriei Beleți-Negrești trebuie asigurată de urgență și viceprimarul Marian Ștefănescu și-a asumat în totalitate această importantă sarcină. Mult succes în activitate!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.