În noiembrie 1899, o argeșeancă ce considera că școala este temelia societății pentru o Românie puternică și modernă donează Ministerului Instrucţiunii Publice o moşie de 800 pogoane, numită Funia Domnească (în comuna Teiu, judeţul Argeş) şi o pereche de case destinate „Şcolii Profesionale de Fete” ce luase fiinţă la data de 6 septembrie 1897. Imobilul se situa în strada Târgul de Afară (apoi Târgul din Vale), la numerele 5-7, astăzi strada Maria Teiuleanu din Pitești şi era format din două case cu etaj.
Prin această donaţie, Maria Teiuleanu a dorit să păstreze vie memoria fiului său, Constantin I. Teiuleanu, student la Facultatea de Drept din Paris, copil de excepţie, dar care a pârjolit inima mamei sale prin dispariţia lui, la numai 21 de ani (1862-1883). Maria Teiuleanu nu și-a dorit decât ca şcoala să îi poarte numele, iar după dispariţia sa, cavoul familiei să rămână sub îngrijirea conducerii şcolii.
Așa a luat ființă Colegiul Economic “Maria Teiuleanu”, o unitate de învățământ de prestigiu din județul Argeș.
Astăzi s-au sărbătorit 123 de ani de existență a colegiului și s-au comemorat 100 de ani de la trecerea în neființă a Mariei Teiuleanu. Cadrele didactice, elevii, foști profesori și oficialitățile județene au asistat la slujba de pomenire a Mariei Teiuleanu, fiind comemorați și dascălii colegiului trecuți în neființă.
S-au transmis mesaje de felicitare, iar atmosfera a fost una plină de emoție.
„Mă simt onorat să fiu împreună cu dvs. și promit să vă fiu alături ori de câte ori va fi nevoie. Colegiul Economic Maria Teiuleanu rămâne o instituție de elită în învățământul argeșean și nu numai. Lucru acesta este de bun augur și constituie un exemplu de bună practică și pentru celelalte instituții de învățământ din județ. Acest lucru vă obligă și știu că învățământul argeșean este pe mâini bune. În semn de profundă apreciere pentru generațiilor de dascăli și elevi care, prin profesionalism și dăruire, au contribuit la construirea valorilor românești, din partea Consiliului Județean Argeș, vă ofer Placheta de excelență” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte C.J. Argeș.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.