În data de 02.07.2024, o persoană reclamată pentru perturbarea liniștii publice a fost depistată de către echipa de lucru formată din reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială a Municipiului Pitești, ai Poliției Locale Pitești și ai Spitalului Județean de Urgență Pitești, pe str. Sfânta Vineri (zona Bazar) din municipiul Pitești. Starea de sănătate a persoanei în cauză a fost evaluată în cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Pitești, ulterior aceasta fiind transportată, cu sprijinul Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, la adresa sa de domiciliu din comuna Vedea, unde s-a primit sprijin din partea asistentului social din cadrul Primăriei Vedea, cât și din partea Poliției din comuna Vedea. Persoana a fost plasată în cadrul familiei, tutorelui fiindu-i aduse la cunoștință îndatoririle legale ce îi revin.
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești colaborează în permanență cu autoritățile ce au competențe legate de persoanele aflate în dificultate în vederea soluționării problemelor acestora, cu organizații ale societății civile care reprezintă interesele diferitelor categorii de beneficiari și, de asemenea, sprijină dezvoltarea voluntariatului în serviciile sociale. Aceasta este doar una din situațiile care scot în evidență munca importantă realizată de asistenții sociali și impactul pe care aceștia îl au în viața oamenilor care se confruntă cu probleme deosebite.