🏆 Două echipe din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia au participat la Crosul Companiilor, eveniment sportiv organizat sâmbătă, 5 octombrie, ce a reunit peste 450 de participanţi în cadrul celei de-a treia ediţii a Semimaratonului „Alergarea de sâmbătă”. Scopul competiției este de a promova sportul în municipiul Călărași și de a ajuta copiii în probleme medicale, risc crescut la abandon familial și şcolar sau a celor care provin din familii dezavantajate socio-economic.

Liviu Gabriel Muşat, directorul general al ADR Sud-Muntenia, prezent la eveniment, a subliniat importanța sportului în viața profesională: „Participarea noastră la acest eveniment subliniază angajamentul ADR Sud-Muntenia nu doar pentru dezvoltarea Regiunii Sud-Muntenia, ci şi față de promovarea unui stil de viață activ și sănătos. Apreciem spiritul de echipă și determinarea colegilor noștri, care au dat dovadă de dedicare pe parcursul întregului traseu. Sportul nu este doar o modalitate de a ne menține sănătoși, ci și o oportunitate de a construi echipe puternice și relații durabile”.

Evenimentul a reunit angajați din diverse companii, promovând spiritul de competiție și fair-play.

Mai multe detalii puteți afla accesând link-ul următor: https://www.adrmuntenia.ro/adr-sudmuntenia…/news/1965.

#ADRSudMuntenia