Trebuie să recunosc că viața reușește să îmi facă surprize chiar și atunci când mă aștept mai puțin. Ieri, de exemplu, am cunoscut-o pe Irinel Daniela Iacob, o femeie remarcabilă care reușește să performeze în zone care par fără nicio legătură între ele. Inginer de profesie, artist ca menire!

Parcă mi-aduce aminte de renascentiști. A și câștigat, printre numeroasele premii naționale și internaționale, chiar anul acesta, Premiul „Donatello”, la Florența, sau Premiul „Leonardo da Vinci”, la Milano.

A atins, cum spuneam, performanță în inginerie, și mă bucur că o companie românească – Hidroelectrica – o are în echipă, artă plastică și literatură. Am fost extrem de bucuros că am reușit să particip, alături de primarul Constantin Panțurescu și de viceprimarul Ştefan Dumitrache, oamenii de cultură din Curtea de Argeș și de iubitorii lucrărilor doamnei Irinel Daniela Iacob, la vernisajul expoziției „Anotimpuri”, din Orașul Basarabilor.

Merită să vedeți aceste exponate în care expresia cromatică este surprinzătoare în toate formele sale. Lucrările doamnei Irinel Daniela Iacob au fost prezentate la numeroase expoziții naționale, în galerii cunoscute pe plan internațional din Franța, Spania, Italia sau Marea Britanie până în Turcia sau India și au fost alese chiar să ilustreze coperți de volume!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.