Președinta PNL Argeș și ministra Justiției, Alina Gorghiu, a participat, marți 19 septembrie, la o întâlnire cu reprezentanți argeșeni ai profesiilor liberale – notari, avocați, executori judecătorești, experți tehnici judiciari, traducători autorizați – organizată de Comisia de Justiție și Drepturi Cetățenești a PNL Argeș.
Mulțumind participanților pentru prezența la acest eveniment, Alina Gorghiu a precizat că îi consideră parteneri de dialog pe toți profesioniștii și că aceștia trebuie să cunoască cât mai bine direcțiile de acțiune și perspectivele pe care Ministerul Justiției le are în vedere pentru perioada următoare.
Printre prioritățile pe termen scurt avute în vedere de ministerul pe care îl conduce, Alina Gorghiu a menționat proiectele de educație juridică, demersurile pentru readucerea în țară a fugarilor, inclusiv proiectele legislative aflate în pregătire pentru combaterea acestui fenomen, investițiile în derulare la nivelul sistemului de justiție, promovarea legislației cu privire la Ordinul de Protecție și Ordinul de Protecție Provizoriu.
Un alt punct pe agenda discuțiilor a fost problema combaterii fenomenului drogurilor. În acest context, ministra Justiției a menționat că, la nivelul județului Argeș, reprezentanții profesiilor juridice au contribuit mult la promovarea educației juridice și le-a cerut implicare și pentru blocarea fenomenului drogurilor.
Dezbaterile cu cei prezenți au vizat inclusiv digitalizarea, durata excesivă a proceselor, procesul de recrutare a experților tehnici, judiciari, precum și nivelul onorariilor pentru avocații din oficiu.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.