„Fără toleranţă va fi statul român legat de accidente provocate de persoane care se urcă băute, drogate sau fără permis la volan!”, a spus ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, după ce tânărul în vârstă de 19 ani care a omorât doi turişti a fost arestat preventiv.

„Cred că tema legată de accidentele de circulaţie săvârşite de persoane care sunt sub influenţa alcoolului sau a drogurilor ar trebui să devină temă de agendă a tuturor celor care au ca atribuţii în diminuarea acestui fenomen”, a declarat Alina Gorghiu.

Cazul de la Constanţa, a adăugat ministrul Justiţiei, nu este singular. „A fost în iulie promulgată Legea Anastasia. (…) Această lege nu a fost dată întâmplător, pentru că România este pe primul loc în Europa la accidente în circulaţie. Jumătate din cazurile cu care serviciul de probaţiune se ocupă sunt legate de persoane care fie au condus fără permis, fie au condus sub influenţa alcoolului sau a drogurilor… E o prioritate să gestionăm acest fenomen. Cei care sunt tineri şi cei care au permis ar trebui să ştie care sunt consecinţele faptelor lor prevăzute de această lege nouă. (…) De astăzi suntem foarte serioşi şi nu mai glumim cu aşa ceva. Cazul de la Constanţa este absolut tragic!”, a spus Alina Gorghiu.

Referitor la arestarea preventivă a tânărului care a generat accidentul, Gorghiu a subliniat: „Fără toleranţă va fi statul român legat de accidente provocate de persoane care se urcă băute, drogate sau fără permis la volan!”. Tânărul în vârstă de 19 care a omorât doi turişti în 2 Mai a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, duminică, potrivit deciziei Judecătoriei Mangalia.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.