Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) continuă parteneriatul cu universitățile de prestigiu din România. Astfel, peste 50 de specialiști în fiscalitate vor susține în fața studenților prezentări menite să susțină integrarea optimă a tinerilor pe piața muncii și a antreprenoriatului, precum și creșterea civismului fiscal.
Primele evenimente sunt găzduite de Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica din București și de Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș, unde specialiștii ANAF vor aborda subiecte precum rolul și importanța ANAF în societate, dezvoltarea României pe baza taxelor colectate, serviciile electronice oferite de ANAF prin intermediul cărora contribuabilii își pot îndeplini obligațiile fiscale.
Unul dintre obiectivele imediate ale ANAF este cel de a promova o cultură în care conformarea fiscală voluntară să fie percepută drept o atitudine corectă, în care plata taxelor este atât o obligație legală, cât și un act de responsabilitate socială.
ANAF își concentrează toate eforturile pentru creșterea gradului de conformare, iar studiile efectuate arată că, pe termen lung, pentru îndeplinirea acestui deziderat este necesară o educație fiscală timpurie și continuă.
Astfel suntem convinși că implicarea comună ANAF – instituții de învățământ superior va conduce la creșterea conformării fiscale, implicit a civismului fiscal din România.
Serviciul comunicare, relații publice și mass media