Istoria unui neam se continuă în contemporaneitate respectând anumite percepte și repere valorice care s-au impus în mod obiectiv de-a lungul vremii, fixând în conștiința omului unul dintre principalele elemente identitare care dă sens existenței sale – tradiția populară.

În spiritul acestui concept, Consiliul Județean Argeș, prin Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, a organizat vineri, 15 iulie 2022, la Pitești, Festivalul județean al ansamblurilor folclorice și al formațiilor de dansuri populare de copii și tineri „Gheorghe Popescu Județ” – ediția a XVIII-a.

Alături de prestigioase formații artistice din județul nostru, Ansamblul „Argeșul” al Centrului de Cultură și Arte „George Topîrceanu” din Curtea de Argeș a evoluat pe scena Grădinii de Vară din „Orașul lalelelor”, prezentând cu virtuozitate frumusețea și vigoarea dansurilor populare tradiționale jucate pe cele două văi reprezentative ale Argeșului de Nord: Valea Topologului și Valea Argeșului.

Felicitări tinerilor dansatori și instructorului lor, profesorul coregraf Mihai Velea!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.