În perioada 12-16 ianuarie 2024, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au acționat în vederea depistării, identificării și sancționării persoanelor care practică cerșetoria pe domeniul public din municipiul Pitești.
Pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, conform Legii 61/1991 rep., în perioada mai sus menționată au fost întocmite 24 sancțiuni contravenționale. Persoanele care au fost amendate au între 40 și 65 ani, majoritatea dintre acestea fiind din Merișani, Ciumești sau Crângurile (jud. Dâmbovița). Reamintim că, pentru apelarea la mila publică, sancțiunea contravențională este cuprinsă între 100 și 500 lei.
Autoritățile locale fac apel către piteșteni să nu mai încurajeze acest fenomen, oferindu-le cerșetorilor bani și bunuri, numai așa fiind posibilă descurajarea acestei practici. De multe ori au fost depistate persoane care cerșeau, având asupra lor sume mari de bani, acestea reușind să dezvolte o adevărată „afacere” din cerșetorie. Mai mult decât atât, persoanele amintite se folosesc de tot felul de trucuri, cum este și persoana din fotografie, care pretindea că nu are picioare. La vederea patrulei de poliție locală, s-a ridicat „miraculos”, urmarea fiind sancționarea și îndepărtarea persoanei respective din zonă.
Acțiunile de acest fel ale polițiștilor locali vor continua!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.