În perioada 1-5 august 2022, un grup de 14 beneficiari din cadrul Complexului de Servicii pentru Copilul în Dificultate Câmpulung participă la tabăra din comuna Arefu, judeţul Argeş. Copiii/tinerii sunt însoţiţi de personalul de specialitate din cadrul complexului.
Această tabără a fost aşteptată cu multă nerăbdare de copiii din cadrul C.S.C.D. Câmpulung. Pe parcursul taberei, beneficiarii participă la activităţi socio-recreative, organizate de către personalul care îi însoţeşte în colaborare cu reprezentanţii Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Municipiul Piteşti – drumeţii montane, cursuri de dans, canto şi pictură.
După rezultatele bune pe care le-au avut la învăţătură pe parcursul anului şcolar pe care tocmai l-au încheiat, în perioada în care se află în tabăra de la Arefu, copiii/tinerii din cadrul CSCD Câmpulung participă la activităţi care îi ajută să-şi dezvolte stima de sine, încrederea în propriile abilităţi, împlinind astfel ceea ce înseamnă conceptul de incluziune socială.
Activităţile desfăşurate de copiii/tinerii din cadrul centrelor de protecţie socială sunt susţinute de Consiliul Judeţean Argeş, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, în parteneriat cu Şcoala de Arte şi Meserii Piteşti şi cu Asociaţia „Sfinţii Spiridon şi Elena”.
Vacanţă binemeritată tuturor participanţilor!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.