Din 2020, asociația este licențiată în susținerea victimelor violenței domestice, având în întreținere și un centru dedicat acestora, în care mamele și copiii aflați în situații extrem de vulnerabile pot afla un refugiu. Asociația are un protocol încheiat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție Argeș, cele mai multe victime ale violenței fiind aduse în centru la solicitarea DGASPC. Capacitatea centrului de primire este de 12 persoane, în acest moment fiind găzduite 8.
Copiii sunt ajutați să își reia parcursul școlar, să se integreze în colectivitate, sunt consiliați psihologic, îmbrăcați, hrăniți, asistați medical, în timp ce mamele lor sunt ajutate să își regăsească echilibrul și să recapete controlul asupra propriei vieți. Este un proces lung și dureros, cu multe obstacole, iar aflarea fondurilor necesare pentru realizarea lui este, de multe ori, anevoioasă.
Comunitatea piteșteană poate ajuta, în acest sens, prin donații, sponsorizări, locuri de muncă pentru părinții vulnerabili, mai ales că, la acest moment, serviciile destinate victimelor violenței domestice lipsesc la nivelul județului Argeș.
Crăciunul ne oferă ocazia să reamintim piteștenilor că avem lângă noi semeni care ne așteaptă cu speranță să le oferim bucurii ocazionale și mai ales sprijin zi de zi.
Angajați ai primăriei piteștene și polițiști locali au oferit sprijin financiar pentru copiii afectați de greutățile prin care familiile lor sunt nevoite să treacă. S-a dorit să se atragă atenția comunității asupra faptului că, lângă noi, în Pitești, sunt copii și adulți care au nevoie de ajutor, acum și pe tot parcursul anului. Principiul care stă la baza ajutorului oferit victimelor violenței domestice este angajamentul puternic în susținerea lor pentru o viață independentă și demnă.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.