Premierul Ciolacu a anunţat că Legea bugetului va trece în Guvern săptămâna aceasta, iar săptămâna viitoare va ajunge în Parlament. Vestea bună este că premierul anunţă un buget istoric pentru Educaţie, de 4,3% din PIB. „Va fi o majorare de 5% pentru întreg sistemul public, mai puțin la demnitari. Mergem și mai mult pe Investiții, va fi un buget de 7,3% pe investiții. Va fi un buget de 4,3% la Educație, un buget istoric. Trebuie să ținem cont că avem și fondurile europene, vorbim de aproape 12 miliarde de euro”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

„Prin investiţii mai mari la baza societăţii, ajungem mai rapid la evoluţie!”, a transmis managerul unităţii de învăţămant privat Lexford Castel, Cătălin Gherzan, care îmbrăţişează decizia guvernanţilor de a mări considerabil procentul alocat din PIB pentru Ministerul Educaţiei. Ce atrage însă atenţia este ca decizia să fie menţinută, iar în definitiv sistemul de învăţământ să primească bugetul promis.

“Majorarea unor bugete cum este cel pentru Investiții și, mult mai important, cel pentru Educație, ne poate face să înțelegem că și guvernanții au înțeles cum putem ajunge mai rapid la evoluție… prin investiții mai mari la baza societății. Sperăm ca banii promiși să fie alocați, nu să trebuiască milogiți pentru a fi primiți!”, a declarat Cătălin Gherzan, managerul Lexford Castel.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.