„Această piesă este despre toată lumea. Despre ceea ce ne așteaptă pe toți. Niciodată nu e prea târziu să o iei de la capăt. Iar vârsta nu este o piedică în căutarea iubirii și a fericirii. Piesa e foarte amuzantă și puțin tristă în același timp, dându-ne astfel un motiv să râdem cu poftă, dar și să reflectăm asupra vieții noastre. Mi-aș dori ca publicul să se îndrăgostească de personajele acestei piese și să empatizeze cu ele”, spune dramaturgul Valentin Krasnogorov.
„Piesa vorbește despre drama, îmbrăcată în accente de comedie, a unor femei trecute de 50 de ani. Am vrut să fac un spectacol despre singurătate și sentimentul de irelevanță pe care îl simt oamenii într-o societate în continuă schimbare, mai ales după ce trec de o anumită vârstă.
Fiind un text realist, am păstrat intenția autorului de a face din spațiu un living din zilele noastre. Am intervenit ușor lucrând la cromatică folosind ideea culorilor de toamnă, personajele spunând că sunt în toamna vieții lor.
Ce am reușit este să construim un spectacol care să răspundă acestor temeri oferind ca soluție dialogul și prietenia”, spune regizorul Vlad Popescu.
Regia și scenografia: Vlad Popescu. Regizor tehnic: Claudia Neacșu, Cristi Bunescu. Coregrafia: Mădălina Floroaica. Miercuri, 23 noiembrie 2022, ora 18:00, la Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu” din Curtea de Argeș.
Distribuția (după personaje):
- Ina: Julliet Attoh.
- Larisa: Camelia Constantin.
- Maia: Mădălina Floroaica.
Preț bilet 20 lei pentru publicul adult, 15 lei pentru elevi și pensionari.
Vă așteptăm cu drag la teatru!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.