După cum v-am informat la timpul potrivit, începând din data de 1 februarie 2022, Centrul de vaccinare de la Curtea de Argeş, care avea un program de 12 ore, de la 08.00 la 20.00, şi-a redus activitatea. Deoarece media celor care se vaccinau zilnic nu depăşea numărul de 40, coordonatorul Florian Badea (foto) a luat legătura cu şeful DSP Argeş, medicul Sorina Honţaru, şi a primit acceptul ca de la începutul lunii februarie să se funcţioneze cu un program redus, 08.00-14.00.
Acum, pe fondul ridicării restricţiilor medicale şi al măsurilor de relaxare, s-a decis ca de la finalul lunii martie, Centrul de vaccinare de la Curtea de Argeş (care a funcţionat în incinta Centrului de recreere pentru persoane vârstnice din structura DAS) să îşi suspende activitatea.
„Pur şi simplu nu se mai justifica să îl ţinem deschis, deoarece erau foarte puţini cei care mai veneau să se imunizeze. În aceste condiţii, suspendarea activităţii a fost soluţia cea mai indicată. Nu pot să vă dau acum un răspuns dacă se va relua activitatea şi când anume. Totul depinde de evoluţia pandemiei. Vă rog să reţineţi că activitatea este suspendată, şi nu încetată. Decizia a fost adusă la cunoştinţa DSP Argeş şi Primăriei Municipale”, ne-a declarat dr. Florian Badea.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.