Un OM, o viaţă, un destin. Sunt cuvinte ce definesc existenţa personalităţii celui care a ştiut ca nimeni altul să cultive şi să împartă semenilor săi „sămânţa învăţăturii” şi, mai presus de orice, a gândului curat, a vorbei şi a faptului bine făcut – neobositul dascăl plecat în lumea fără de dor Cezar Bădescu.

Discret, dar adânc înrădăcinat în trăirile satului pe care l-a divinizat, numindu-l „fratele său de cruce”, a trudit până în ultima clipă şi a vegheat ca datoria sfântă de a respecta tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti să nu fie uitată de cei pe care „i-a luminat” cu ştiinţa de carte de-a lungul vieţii.

Aseară, în sala Căminului Cultural din Arefu, care de curând îi poartă numele, a fost organizat un spectacol întru cinstirea memoriei sale. Au evoluat pe scenă dansatorii Ansamblului „Argeşul” al Centrului de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” conduşi de coregraful Mihai Velea, profesorii-artişti de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti, Taraful Cătălin Iancu şi membrii Ansamblului „Muntişor”, constituit de cel comemorat pe două generaţii: copii şi vârstnici, acum coordonaţi de împătimitul Ionică Tănase, om al locului care încearcă să ducă mai departe munca artistică a mentorului său.

Oameni aflaţi de-a lungul timpului în preajma lui Cezar Bădescu, Araxy Negoşanu şi prof. George Baciu, i-au adus omagiu tălmăcind gânduri curate şi adevărate prin vorbe frumos meşteşugite care dau certitudine că el va rămâne pentru eternitate şi dincolo de ea în amintirile şi conştiinţele celor care l-au cunoscut ca unul dintre reperele valorice demne de urmat.

Într-o încărcătură emoţională deosebită a fost păstrat un moment de reculegere şi toţi deopotrivă, artişti şi public spectator, au rostit cu pioşenie în gând: RESPECT! Odihnă veşnică, CEZAR BĂDESCU!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.