În anul de grație 2024, circa jumătate din planetă merge la urne, iar noi chiar de mai multe ori. Acest veritabil campionat mondial electoral poate fi privit și ca o componentă a războiului hibrid.
La trecerea unei treimi din acest an, observăm că există două fronturi armate active, în Ucraina și Israel, în care luptele sunt foarte dure dar, din cauza „oboselii de război” (war fatigue), știrile de pe front nu mai au impactul din anii trecuți.
Mai menționăm și câteva războaie care mocnesc și pot reizbucni oricând, între Serbia și Kosovo, între Azerbaidjan și Armenia pentru enclava Nagorno-Karabah, între Venezuela și Guyana britanică pentru o provincie bogată în resurse, între China și Taiwan. Aflăm cu surprindere că, săptămâna trecută, China solicita Rusiei teritoriul cu reședința la Vladivostok și chiar desfășura trupe la frontiera „aliatului” său.
Despre evoluția războiului din Ucraina, datele sunt contradictorii, secretarul general adjunct NATO fiind optimist pentru România, în timp ce fostul director SRI ia în calcul „răul cel mai mare”.
Situația actuală din țările beligerante vulnerabilizează două categorii de vârstă: tinerii sub 30 de ani, care sunt aruncați în prima linie a frontului, cu șanse minime de supraviețuire, respectiv vârstnicii care sucombă din cauza uzurii și fragilității organismului, în condițiile precare ale sistemelor de sănătate subfinanțate în condiții de război.
2024, „dragonul tuturor anilor”, poate încheia incertitudinile și sacrificiile aferente războiului care, în formă militară sau hibridă, macină Terra. Fiind un an mega-electoral, deznodământul nu depinde numai de decidenții politici, ci și de fiecare dintre noi.
Important este ca fiecare dintre noi să își facă treaba cât mai bine acolo unde trăiește și lucrează, dar să și iasă la vot, pentru că orice moment electoral este irepetabil.
Dacă variațiile climatice sunt eclipsate în acest an, toxicitatea este peste tot: în aer, în alimente, în informație, în oameni. Suntem oare pregătiți pentru o provocare atât de mare?…
Ne putem proteja de poluarea atmosferică utilizând masca și „evadând” în weekend la munte. De toxinele alimentare ne putem proteja citind cu atenție eticheta cu data de expirare și ingredientele produsului. Informațiile trebuie sortate cu grijă în era fake news.
Cel mai greu este să relaționăm cu persoanele „toxice”, destul de prezente în toate zonele societății. Ca medic, încerc să le ajut, recomandând metode antistres, cum sunt plimbările, muzica, sportul, umorul, atingerile corporale, spiritualitatea.
Războiul este un accelerator al istoriei, iar timpul pare mai comprimat ca niciodată. De aceea, aproape fiecare dintre noi se confruntă în acest an cu decizii majore și în plan personal, care țin în principal de resetarea priorităților.
E momentul să avem un moral ridicat pentru a trece cu bine peste această perioada tumultoasă!
Rubricile și știrile de sănătate sunt susținute de CATENA – Farmacia Inimii.
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.