„Direcţia de Asistenţă Socială Curtea de Argeş a început un proiect, în colaborare cu un cabinet medical din Călăraşi, pentru formarea asistenţilor personali.

După cum se ştie, conform Legii nr. 448/2006 privind protecţia persoanei cu handicap, autorităţile publice au obligaţia ca, odată la doi ani, să asigure instruirea asistenţilor personali. Din acest motiv, DAS a căutat să realizeze un acord de colaborare cu cabinetul medical menţionat anterior, care a obţinut un proiect cu finanţare nerambursabilă Top 10 Calificări, prin care noi reuşim să asigurăm cursul de asistent personal al persoanei cu handicap grav.

Cursul a început practic în luna octombrie 2021 şi se va finaliza în luna martie 2022, pentru 28 de cursanţi. Urmează ca de la finalul lunii februarie-început de martie să începem o nouă serie, cu alţi 28 de cursanţi, iar din luna iulie-iulie să avem a treia grupă. Obiectivul urmărit este ca în octombrie 2022, toţi asistenţii, cei 106, să fie formaţi prin acest proiect.

Interesul a fost destul de mare din partea noastră, întrucât nu dispuneam de sume ca să putem asigura instruirea. Eu cred că este binevenit acest proiect, întrucât asistenţii noştri vor primi o diplomă şi vor dobândi competenţe în acest domeniu!”, ne-a declarat Mariana Moise, director DAS Curtea de Argeş.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.