Stabilirea dreptului la venit minim de incluziune se realizează ţinându-se seama de bunurile familiei sau, după caz, ale persoanei singure.

Bunurile ce conduc la excluderea acordării VMI sunt următoarele:

A. Bunuri imobile

Clădiri, alte spații locative în afara locuinței de domiciliu, precum și terenuri situate în intravilan cu suprafața de peste 1.200 mp în zona urbană şi 500 mp în zona rurală, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinței și a curții aferente.

Persoana sau familia care deține, pe lângă locuința de domiciliu, o cotă parte dintr-o altă clădire/spațiu locativ/imobil poate beneficia de venit minim de incluziune indiferent de mărimea cotei, dacă prin această posesiune nu poate valorifica bunul respectiv.

B. Bunuri mobile

Mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulație pe drumurile publice.

Autovehicul cu drept de circulație pe drumurile publice cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor utilizate si/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități.

Șalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcațiuni, cu excepția celor necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervației Biosferei Delta Dunării.

C. Depozite bancare

Cel puțin unul dintre membrii familiei deține, în calitate de titular, unul sau mai multe conturi/depozite bancare, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori față de valoarea câștigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.

În situaţia în care unul sau mai multe bunuri cuprinse în lista menționată aflate în proprietatea persoanei singure/familiei beneficiare de venit minim de incluziune, este dat/sunt date în închiriere/arendă/concesiune, acest bun/aceste bunuri va fi luat/vor fi luate în calcul pentru persoana/familia care îl are/le are în închiriere/arendă/concesiune, iar pentru proprietarul de drept se va lua în calcul valoarea obţinută în urma cedării dreptului de folosinţă a bunului/bunurilor.

În cazul familiei care locuieşte şi gospodăreşte împreună cu alte familii ori persoane singure şi contribuie împreună la achiziţionarea sau realizarea unor bunuri şi a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora, la stabilirea veniturilor familiei se iau în considerare atât veniturile nete lunare proprii, cât şi partea ce îi revine de drept din veniturile lunare nete, realizate în comun de persoanele din gospodărie.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.