CENTRUL DE ZI PENTRU RECREERE PENSIONARI este serviciul social (centru de socializare şi de petrecere a timpului liber – tip club), înfiinţat de către Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeş ca unitate de asistenţă socială fără personalitate juridică în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Curtea de Argeş.

SCOPUL CENTRULUI DE ZI PENTRU RECREERE PENSIONARI

Scopul serviciului social „Centrul de zi pentru recreere pensionari” este acela de a asigura măsuri specifice de protecţie şi asistenţă socială, în conformitate cu nevoile particulare ale persoanelor vârstnice.

MISIUNEA CENTRULUI DE ZI PENTRU RECREERE PENSIONARI

Misiunea centrului este aceea de a furniza servicii de supraveghere, îngrijire, recreere-socializare, petrecere a timpului liber, consiliere socială şi psihosocială pentru pensionarii din municipiul Curtea de Argeş.

În conformitate cu Legea nr. 292/2011 – Legea asistenţei sociale, autoritatea administraţiei locale acţionează pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale situaţiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanelor vârstnice.

OBIECTIVELE FUNDAMENTALE ALE CENTRULUI DE RECREERE PENTRU PENSIONARI

  • Oferirea unui spaţiu corespunzător în care pensionarii din municipiul Curtea de Argeş să se poată întâlni, relaţiona şi desfăşura o serie de activităţi recreative, cu efecte pozitive asupra stării psihice a acestora.
  • Facilitarea şi încurajarea legăturilor inter-umane şi cu prioritate menţinerea relaţiilor cu membrii familiei.
  • Crearea cadrului de manifestare a aptitudinilor cultural-sportive ale pensionarilor prin:
    a) punerea in valoare a potenţialului cultural, intelectual, artistic şi profesional al acestora, capacitătţi dobândite în decursul vieţii;
    b) organizarea unor seri culturale;
    c) întâlniri cu personalitati ale vieţii cultural-artistice locale şi naţionale;
    d) întâlniri cu specialişti din diverse domenii (reprezentanţii Casei de Pensii, medici, avocaţi) pentru a explica pensionarilor anumite probleme cu care aceştia se confruntă;
    e) organizarea unor grupuri de intervenţie comunitară (ex.: grup de intervenţie pentru aplicarea unor programe locale în domeniul social, economic, ecologic etc.);
    f) organizarea unor cursuri de formare profesională pentru pensionari (ex.: curs de informatică pentru utilizarea calculatorului etc.);
    g) organizarea şi participarea la activităţi de aniversare a unor evenimente.
  • Crearea cadrului organizat de manifestare şi de valorificare a experienţei acestora în viaţa civică a oraşului.
  • Organizarea de acţiuni proprii împreună cu instituţiile de asistenţă socială, biserică, ONG-uri pentru susţinerea persoanelor vârstnice cu pensii mici.

SERVICIILE SOCIALE PRESTATE PRIN INTERMEDIUL CENTRULUI

a) activităţi de recreere şi socializare: beneficiarii sunt implicaţi în programe recreative şi participative (şah, remmy, tenis de masă, meşteşugărit, calculator, vizionare TV şi alte activităţi pe care beneficiarii le propun);
b) consiliere psihologică;
c) consiliere socială;
d) consiliere medicală primară.

BENEFICIARII CENTRULUI DE ZI PENTRU RECREERE PENSIONARI

Beneficiarii centrului sunt pensionari cu domiciliul în municipiul Curtea de Argeş. Capacitatea maximă a centrului de zi este de 30 de locuri.

PROGRAMUL CENTRULUI DE ZI PENTRU RECREERE PENSIONARI

Luni: 08.00-18.00.
Marţi: 08.00-16.00.
Miercuri: 08.00-18.00.
Joi: 08.00-16.00.
Vineri: 08.00-18.00.

Centrul de Zi pentru Recreere Pensionari
Adresă: Bulevardul Basarabilor 26, Curtea de Argeș, 115300
Telefon: 0348/441.123

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.