Unul dintre obiectivele prevăzute în stategia A.N.A.F. 2021-2024 îl reprezintă implementarea Programului de Guvernare la nivel de țară, sub auspiciul unei instituții eficiente și transparente.
În acest sens, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș dorește o comunicare eficientă cu contribuabilii și o colaborare solidă în cadrul instituției.
Un mesaj ferm în ceea ce privește transparența instituției a fost dat de conducerea centrală, prin domnul Lucian Heiuș, peședintele A.N.A.F., care a avut în data de 29 martie 2023 o întâlnire de lucru în județul Argeș. Este primul președinte A.N.A.F. care a venit în județul Arges, pentru a purta discuție față-n față cu angajații instituției pe care o conduce.
Împreună cu doamna Aurora Georgeta Negru, şef Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, domnul Lucian Heiuș, peşdintele A.N.A.F., a participat la un colocviu cu salariații din cadrul instituției.
Pe durata întâlnirii, conducerea A.N.A.F. a primit feedback-ul colegilor din A.J.F.P. Argeș și a unităților aflate în coordonare, au fost dezbătute probleme specifice cu care se confruntă instituția și s-au identificat soluții pertinente pentru rezolvarea acestora.
Printre subiectele discutate, domnul Lucian Heiuș a subliniat faptul că actuala conducere a A.J.F.P. Argeș a implementat cu succes politicile fiscale ale Guvernului României prin A.N.A.F., fapt care a condus la atingerea indicatorilor țintă de către instituție, menținându-ne între primele județe ca și declarare, plată voluntară, colectare la nivel național.
Totodată, au fost apreciate eforturile depuse de instituția noastră de implementare a politicii Agenției de digitalizare și de creștere a numărului contribuabililor care utilizează serviciile on-line. Astfel, contribuabilii au fost informați și îndrumați, asigurându-li-se inclusiv sprijin logistic, în vederea utilizării serviciilor moderne la nivel de an 2023 – Spațiul Privat Virtual, sistemul de facturare electronică RO e-factura, RO e-transport, sistemului informatic One Stop Shop (OSS_RO), interconectarea caselor de marcat la sistemul I.T. al A.N.A.F., sistemul de poprire electronică, identificarea vizuală on-line, în vederea înrolării de la distanță în S.P.V., programarea online pentru asistență a contribuabililor la sediul unităților fiscale, interconectarea S.P.V. cu portalul ghișeul.ro, în vederea facilitării efectuării plăților – având ca beneficiu eliminarea timpilor de așteptare și creșterea respectului de ambele părți.
A.N.A.F. depune eforturi sustenabile către implementarea și administrarea unei baze de date moderne, în funcție de nevoile contribuabililor de orice tip – persoane fizice, persoane juridice – având rezultat final conformarea și plata voluntară.
Şef Administrație, Georgeta Aurora NEGRU
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.