În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a avut loc astăzi Examenul de Certificare a competențelor profesionale pentru elevii Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din municipiul Curtea de Argeș.
Elevii claselor de la Teologie Pastorală și Patrimoniu Cultural au fost examinați de o comisie formată din profesorii Seminarului care a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Absolvenții de la Teologie Pastorală au avut de prezentat Proiectul de Diplomă realizat la una din disciplinele teologice de specialitate, iar proba practică a fost susținută la disciplinele: tipic-liturgică, muzică bisericească, catehetică și omiletică.
Pentru absolvenții secției de Teologie Patrimoniu, proiectul de diplomă a constat în prezentarea icoanei la care au lucrat.
În final, profesorii Seminarului, împreună cu elevii, au avut ocazia să viziteze Palatul Arhiepiscopal care a fost restaurant recent din fonduri europene.
Elevii care au intrat în examen au obținut rezultate foarte bune la toate probele, fiind pregătiți pentru examenul de Bacalaureat care se va desfășura în acest an.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.