Plutoanele de vânători de munte din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada” au fost evaluate în poligonul Valea Iașului prin exerciții cu trageri de luptă.
Exercițiile au fost concepute pe baza unor scenarii complexe realizate în cooperare cu aeronave de tip IAR-330, puse la dispoziție de Baza 90 Transport Aerian Otopeni „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” și au constat în executarea infiltrării în dispozitivul adversarului pe cale aeriană, continuând cu executarea asaltului asupra obiectivului.
Situațiile tactice create au permis comandanților de subunități identificarea și eliminarea deficiențelor constatate, dezvoltarea deprinderilor și abilităților militarilor și creșterea coeziunii în cadrul grupelor și plutoanelor.
Sebastian Alupoaei. Foto: Bogdan Ștefan.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.