Săptămâna trecută am avut marea bucurie de a inaugura noul serviciu de tip familial Casa Maria. Alteţa Sa Regală Principesa Maria a României, sub al cărei Înalt Patronaj ne aflăm, a tăiat panglica de inaugurare a Casei Maria și ne-a asigurat încă o dată de susținerea Alteței Sale în misiunea noastră.

Evenimentul a continuat cu slujba de sfințire a casei, săvârșită de părintele protopop Ioan Bondar și un sobor de preoți.

Casa Maria este o căsuță de tip familial, amenajată în acord cu noile norme europene ce susțin integrarea copiilor într-un mediu de familie. În prezent aceasta găzduiește 12 copii cu afecțiuni neurologice moderate și severe, cărora le oferim sprijin pentru a crește frumos, cu iubire, înțelegere și servicii adaptate nevoilor lor.

Ceremonia de inaugurare a continuat cu o recepție oferită de Excelența Sa Ambasadorul Marii Britanii la București, domnul Andrew Noble și soția acestuia, doamna Helen Noble, cărora le mulțumim pentru sprijinul arătat fundației noastre.

Mulţumim tuturor participanților prezenți la eveniment, personalului CID și celor care ne-au susținut până în prezent!

Reușitele și bucuria micuților noștri sunt rezultatul unui efort comun susținut de-a lungul acestor ani!

Fundația „Copii în Dificultate” vă este recunoscătoare pentru tot acest parcurs petrecut împreună!

Fundaţia CID România

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.