Obiectivul principal vizează creșterea șanselor de angajare pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă, dar și pentru angajatorii care caută personal calificat. Strategia propune măsuri de participare a adulților la programe de formare și învățare pe tot parcursul vieții, astfel încât aceștia să poată răspunde schimbărilor permanente de pe piața muncii.

„Scăderea natalității, îmbătrânirea populației și migrația forței de muncă reprezintă provocări la care trebuie să răspundem prin măsuri concrete, încât să avem un echilibru între cererea și oferta de pe piața forței de muncă. Prioritatea numărul 1 a mandatului meu este aceea de a avea cât mai multe locuri de muncă bine plătite și angajați cu un nivel adecvat de calificare, corespunzător nevoilor angajatorilor. Este clar că, dacă reducem deficitul de forță de muncă bine calificată, angajații vor avea salarii mai mari, iar mediul economic va avea resursa umană necesară ca să se dezvolte. Îmi doresc ca, printr-un efort comun, să facem cât mai atractivă piața forței de muncă din România atât pentru cei care se află în țară, cât și pentru cei din afara granițelor, să stimulăm investițiile și să contribuim la dezvoltarea economiei românești”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Obiectivul general vizează dublarea ratei de participare a adulților la învățarea pe tot parcursul vieții, de la 5,9% în prezent la 12% până la sfârșitul anului 2027, prin intensificarea și îmbunătățirea furnizării de oportunități de învățare formală, nonformală și informală.

Acest lucru se va realiza prin întărirea cooperării instituționale între actorii interesați, optimizarea ofertelor de învățare, acumularea continuă de cunoștințe, aptitudini și abilități relevante respectând standardele de calitate cerute de piața muncii precum și dezvoltarea de noi competențe.

Strategia elaborată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale facilitează accesul la consiliere, calificare, specializare sau perfecționare a competențelor tuturor adulților.

Sursele de finanțare sunt asigurate din Bugetul asigurărilor pentru șomaj (BAS), fonduri europene nerambursabile aferente Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, fonduri alocate prin Planul strategic pentru Politica Agricolă Comună (PAC) 2023-2027, precum și fonduri alocate prin Erasmus+, programul UE în domeniile educației, formării, tineretului și sportului pentru perioada 2021-2027.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.