Berbec: Ai ajuns să accepți faptul că ideea de compromis te va urmări toată viața. Neajunsurile emoționale pe care le resimți fac din tine o persoană fragilă și extrem de vulnerabilă. Zilele acestei săptămâni aduc neliniște și angoasă în viața personală. Agitația din jur are un efect advers evident asupra acțiunilor tale.

Taur: De cele mai multe ori, relațiile cu cei din jur nu vorbesc despre cine suntem noi cu adevărat. Avem tendința de a ne ascunde în spatele unor măști, de frică să nu fim acceptați exact așa cum suntem, fragili și vulnerabili. Zilele noii săptămâni aduc vreme mai blândă și tu vei rămâne cât mai mult în mijlocul naturii.

Gemeni: În jurul tău sunt multe oportunități, însă te simți restricționat în acțiuni deoarece îți lipsește timpul. Poate în spatele acestei judecăți se află totuși un blocaj care te împiedică să te organizezi mai bine pentru a-ți îndeplini visurile. Atunci când este necesar, adresează întrebările pe care le ai în minte pentru a fi sigur de realitatea de care te înconjori.

Rac: Ai nevoie de multă organizare și determinare pentru a schimba anumite lucruri din viața ta. Știi că nu ești o persoană rezilientă, dar te afli mereu în acțiune și faci tot ceea ce este necesar pentru a-ți depăși limitele. În primul rând este important să îți creionezi nevoile și prioritățile, de orice natură ar fi ele.

Leu: Vorbești neîncetat despre momentele cu cei dragi, și asta pentru că simpla lor amintire te încarcă cu energie pozitivă. Nu mai crezi în clișeul echilibrului viață profesională – viață personală. Ești de părere că simpla intenție de a avea acest echilibru cu orice preț te duce, de fapt, spre momente tensionate și confuze. Alegi să îți trăiești simplu viața, cu bune și cu rele!

Fecioară: Ești discret și această calitate te recomandă mai ales atunci când cei din jur au nevoie de intimitate și înțelegere necondiționată. Ai un gol în stomac și știi că anumite momente din viața ta presupun stăpânire de sine. Atunci când lucrurile se află pe muchie de cuțit, a te încrede în propria intuiție este singura soluție viabilă.

Balanţă: Zilele noii săptămâni se află sub influența Lunii. Lucrurile cu tentă sumbră sunt cele care vor apărea tot mai des în viața ta. Va fi nevoie de multă stăpânire de sine pentru a reuși să treci cu bine peste toată tensiunea pe care o vei resimți. Din păcate, nimic din ceea ce îți propui nu va fi obținut cu ușurință, dar asta nu te împiedică să acționezi.

Scorpion: Te retragi cu inima deschisă din acele relații în care simți că nu contezi sau nu ești văzut așa cum ai avea nevoie. Aici nu este vorba despre a avea așteptări nerealiste de la cei din jur, ci pur și simplu de iubire de sine. A ajunge în acest punct de echilibru emoțional a reprezentat pentru tine catalizatorul multor acțiuni pe care le-ai făcut în ultimii ani din viața ta.

Săgetător: Îți este greu să accepți că te minți singur. Încă nu reușești să înțelegi că în familie au loc conflicte pe care nu vei reuși niciodată să le suprimi. Simți că îți consumi mare parte din energie pentru a putea face față sentimentelor confuze pe care ți le induc anumite evenimente din plan social. Este important să reușești să privești totul cu mai mult calm și detașare.

Capricorn: Acțiunile din ultima perioadă arată clar că ai început să te iubești cu adevărat! Indiferent de cât disconfort resimți, este indicat să acorzi atenția cuvenită celor care încearcă să te ajute în plan profesional. De multe ori, a face parte dintr-o echipă ne ajută să ne dezvoltăm abilități de care nu eram conștienți.

Vărsător: Lasă orgoliul deoparte atunci când vine vorba de cel de lângă tine! Dacă este vorba de lucruri importante, acțiunile tale sunt duplicitare și fără sens. Cei din jur au tendința de a te judeca destul de dur, deși cunosc puține lucruri despre universul tău interior. Nimic nu este mai presus pentru tine decât modul așezat în care îți închei zilele… cu o carte bună și un pahar cu vin.

Peşti: Te simți ancorat într-o serie de prejudecăți pe care nu reușești să le neutralizezi. Astrele pulsează destul de multă energie în casa carierei și din acest motiv vei prioritiza acest sector al vieții tale. Urmează-ți visurile cu pași încrezători! Săptămâna aceasta te trezește din amorțire și te face să îți dai seama că este momentul să ieși din negura emoțională în care te afli.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.