Berbec: Atitudinea delăsatoare a echipei din care faci parte la birou te provoacă să preiei inițiativa. Pur și simplu, simți că te sufoci atunci când lucrurile nu se întâmplă! Această nevoie de a fi mereu în centrul acțiunii poate fi privită și ca un mecanism de apărare. Te gândești serios să îți schimbi domeniul de activitate, dar nu știi care este direcția spre care vrei să te îndrepți.
Taur: Interacțiunile cu cei din jur te fac să fii destul de distras de la propriile nevoi și asta creează frustrare în viața ta. Oare îți este atât de dificil să fii doar cu tine, fără nicio legătură cu planul extern al vieții tale? Te avânți în plan social tocmai pentru a fugi de momentele cu sine? La birou este nevoie de recunoașterea limitelor pentru a putea evolua.
Gemeni: O viață socială intensă este importantă pentru vitalitatea ta. Nu trebuie să faci niciun compromis în acest sens, chiar dacă în această perioadă tot ceea ce ține de socializare este încă discutabil. Oricum ar fi, orice decizie pe care o vei lua în acest sens va veni și cu multă responsabilitate. Asta faci întotdeauna!
Rac: Pe parcursul acestei săptămâni reuşeşti să pui în aplicare orice idee îţi traversează mintea, indiferent de riscurile pe care poate le presupune. Cariera este prioritară pentru tine, chiar dacă familia îți reproșează acest aspect. Ești convins că vei reuși să găsești un echilibru în acest sens. În viața ta nu accepți nimic forțat.
Leu: Dacă te gândești să pleci într-o vacanță, este momentul potrivit pentru organizare în acest sens. Este nevoie de înțelegere și asumare atunci când ne dorim relații fructuoase în viața noastră. Atunci când te afli în contexte profesionale, asigură-te că reușești să „afișezi” cea mai bună variantă a personalității tale.
Fecioară: Indiferent de zona în care activezi este important ca cei din jur să te perceapă ca fiind un partener de afaceri promițător. Indiferent de provocările de care ai parte, te încrezi atât de mult în propriile puteri încât știi că acțiunile tale îți vor aduce reușita la care visezi. Săptămâna aceasta este despre relațiile trecute în care nu ai mai putut rămâne.
Balanţă: Chiar dacă inițial nu ai crezut că este vorba de acest lucru, unele situații de la birou te forțează să îți pătezi integritatea. Această stare de sine devine principala motivație în găsirea unui alt loc de muncă, dar este – de asemenea – și o sursă de anxietate. Familia și prietenii îți înțeleg starea și îți oferă încrederea și susținerea de care ai nevoie.
Scorpion: Lasă deoparte orgoliile și încearcă să faci lucruri care îți pot aduce împlinirea emoțională pe care ți-o dorești! Situația cu care te confrunți în relația personală pare să tergiverseze deciziile pe care este important să le iei cât mai repede. Alege să vorbești deschis despre propriile nevoi și astfel vei reuși să aduci echilibru și liniște în interiorul tău.
Săgetător: Uneori nu este vorba despre tine în alegerile pe care le faci, dar asta nu înseamnă că acțiunile tale rămân fără impact în plan personal. Nu poți să schimbi experiențele de care ai parte, ci să încerci să rămâi pozitiv și ancorat în realitate. Viața este o continuă surpriză. Depinde doar de noi cum reușim să ținem ritmul cu ea!
Capricorn: Acordă-ți timp și răbdare pentru procesul laborios de dezvoltare spirituală în care te afli! Modul în care te-ai simțit în ultima perioadă te-a ajutat mult să fii mai determinat în ceea ce privește schimbările din viața ta. Deși știi că nimic nu se întâmplă fără un motiv anume, sunt contexte în care parcă nu mai ai răbdare să descoperi esența pe care acestea o ascund.
Vărsător: Te bucuri cu o inocență autentică de tot ceea ce ai parte. Neînțelegerile pot fi destul de frecvente în perioada care urmează. La birou vei trece prin situații dificile care îți vor testa fidelitatea. Iubirea de care ai parte în plan personal te ajută să ai mai multă încredere în sine. Lasă-te purtat de acest sentiment!
Peşti: Nu tot ceea ce faci trebuie să aibă un scop anume. De cele mai multe ori ne lăsăm duși de val tocmai pentru că ceea ce trăim ne oferă stabilitate, armonie sau echilibru. Zilele acestei săptămâni de sfârșit de octombrie te găsesc într-o dispoziție apatică și tristă. Simți furie și nedreptate în raport cu anumite aspect ale vieții personale.