Dintr-un număr de 300 școli din țară care se află pe lista Programului „Masă caldă” pentru anul de învățământ 2022-2023, 4 sunt din județul Argeș.

„Ministerul Educației a realizat o selecție atentă pentru ca de acest program să beneficieze acele 300 școli care au cea mai mare nevoie. Lista face obiectul unui ordin de ministru pe care l-am semnat astăzi și care este deja public, disponibil. Practic, în fiecare județ a fost dublat numărul școlilor care vor beneficia”, a declarat ministrul Sorin Câmpeanu.

Școlile din Argeș care anul acesta vor asigura o masă caldă elevilor sunt acestea:

  • Școala Gimnazială Albeștii de Argeș, cu 470 elevi.
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Hârtiești, cu 340 elevi.
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Micești, cu 735 elevi.
  • Școala Gimnazială „I.C. Lăzărescu” din Țițești, cu 495 elevi.

„Având în vedere că, din această listă, spre deosebire de anii anteriori, nu mai fac parte colegii naționale pe care considerăm că nu le putem include în lista celor care au cea mai mare nevoie de masă caldă, au fost incluse școli cu număr de elevi mai mic și asta ne-a permis să suplimentăm cu 50 școli lista celor 300 deja aprobate”, a mai punctat ministrul Educației.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.