Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunţat că instituţia pe care o conduce a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care permite extragerea imediată a exemplarelor de urs brun ce au atacat oameni. „Este de nepermis ca în cazul în care viaţa umană este pusă în pericol, în momentul în care s-a produs deja un incident de genul acesta, să se mai aştepte săptămâni întregi până la aprobarea derogării”, a explicat demnitarul.

Potrivit acestuia, 12 state membre ale Uniunii Europene au cerut modificarea legislaţiei la nivel european în ceea ce priveşte gestionarea populaţiei de urs şi lup, relatează News.ro. „Sunt 12 state europene care a cerut răspicat, concret, modificarea Directivei habitate în ceea ce priveşte gestionarea populaţiei de lupi şi de urşi bruni, pentru că aceste carnivore mari generează conflicte din ce în ce mai multe în relaţia cu populaţia din aceste ţări, în relaţia cu fermierii, în ceea ce priveşte relaţia om-urs, în relaţia om-lup sau acele pagube care împing înainte aceste propuneri. Aceste măsuri trebuie să fie luate la nivel european”, a afirmat Tánczos Barna în mesajul transmis joi, în cadrul unui eveniment de lansare a unei campanii media de informare şi conştientizare a publicului larg cu privire la conservarea populaţiei de urs brun din România. Aceasta se derulează în cadrul proiectului „Implementarea Planului Naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de Urs Brun din România”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020).

La Corbeni, ursul nu ştie carte!

Să revenim însă la oile noastre… Şi nu este o figură de stil, ci crudul adevăr. Sâmbătă seara, în jurul orelor 22.00, la Corbeni, puţin mai sus de punctul „La Brazi”, un urs a făcut prăpăd în gospodăriile a doi cetăţeni, Costel Gherghinoiu şi Ioan (Nelu) Sinca, şi le-a mâncat cinci miei.

Am discutat astăzi cu Costel Gherghinoiu, cel care ne-a mărturisit următoarele: „Noi stăm în zona La Brazi. Nu pot să spun că este una centrală, dar este destul de bună. În jurul orelor 22.00 a ieşit ursul de pe o vale şi apoi a intrat pe drum, pur şi simplu pe şosea, printre case… A fost zgornit de nişte cetăţeni care domiciliază mai jos şi apoi a intrat prin spate, la noi. A rupt saiaua (n.r. – adăpostul pentru oi), închisă cu scândură şi apoi ne-a mâncat trei miei. Pe aceştia i-am avut acasă, îi ţineam de buni. S-a luptat biata soţia mea cu ei toată vara, să îi facem buni, ca să îi putem tăia de sărbători… Buni i-am făcut şi i-a mâncat ursul! Apoi s-a dus la fostul poliţist, şeful de post Nelu Sinca, şi i-a mâncat şi lui alţi doi miei. În plus a rupt garduri pe la alţi vecini, a făcut dezastru…

Am anunţat şi autorităţile locale, pe viceprimarul Dan Ungureanu, cel care este şi preşedintele Comisiei de constatare a pagubelor. La faţa locului s-a deplasat medicul veterinar, a făcut fotografii şi m-a asigurat că se va face un dosar la primărie pentru recuperarea daunelor, şi apoi i se va da drumul mai departe. Mai ştiu că medicul veterinar a fost şi la vecinul Sinca şi a încercat să îi trateze un miel, însă din ce am aflat, nu prea are şanse să scape…

Aş vrea să tragem un semnal de alarmă şi să îi punem în gardă pe toţi locuitorii zonelor de munte din judeţul nostru, nu doar pe cei din Corbeni: fraţilor, nici nu s-a instalat bine toamna şi au început deja atacurile la animalele noastre! E teroare cu urşii! La Nelu Sinca a mâncat pur şi simplu la geam, pe terasă, deasupra garajului… Dacă iese omul afară ca să vadă dacă e ursul sau nu e ursul, te mănâncă pe tine!

Vă repet: noi suntem într-o zonă destul de bine pusă, aproape centrală, nu mărginaşă. Dacă el a atacat la noi, ce să mai spunem despre gospodăriile cetăţenilor care domiciliază spre marginea pădurii?… Asta este, am rămas acum cu paguba, însă până când nu vom avea legi clare, fără tăgadă de interpretare, autorităţile locale sunt legate de mâini şi de picioare. Nu ne încălzesc cu nimic ordinele de ministru, vrem fapte concrete înainte să ajungem să fim mâncaţi de urşi în propriile case!”.

În prezent, eliminarea urşilor agresivi implică o procedură complicată

O.U.G. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor prevede, printre altele, că „intervenţia imediată asupra exemplarelor de urs aflate în intravilanul localităţilor se efectuează gradual, prin analizarea la faţa locului de către echipa de intervenţie a nivelului de risc stabilit potrivit Procedurii privind modul de acţiune a instituţiilor responsabile în gestionarea intervenţiilor în cazul incidentelor generate de specia Ursus arctos (urs brun)”. Au fost situaţii în care cererile de eliminare a animalelor agresive au fost respinse.

Ce prevede proiectul de ordin:

  • „Recoltarea exemplarelor din specia urs brun care au atacat populația umană se poate realiza de către gestionarii fondurilor cinegetice în termen de 24 de ore de la producerea incidentului.
  • Gestionarii fondurilor cinegetice au obligația să transmită autorității publice teritoriale pentru protecția mediului de pe raza administrativ-teritorială unde s-a desfășurat acțiunea de recoltare un raport cu privire la acțiunea derulată, însoțit de documentele justificative care au stat la baza recoltării, în termen de 48 de ore de la data recoltării”.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.