În seara de 4 noiembrie 2023, unul dintre polițiștii locali piteșteni, în timp ce își făcea datoria, a fost victima unei agresiuni grave și este în comă de peste 12 ore!
Aseară, în jurul orei 21:45, C.S., în vârstă de 55 de ani, polițist local la Ordine Publică din 2007, a surprins, în timp ce patrula în zona centrală, un tânăr care a spart o sticlă de bere pe stradă, în dreptul Colegiului Național „I.C. Brătianu”.
Polițistul i-a atras atenția asupra comportamentului – act de vandalism în spațiul public. Cu agresivitate, bărbatul în vârstă de 20 de ani, cu domiciliul în Moșoaia, l-a lovit în zona feței, prin surprindere. În urma loviturii, polițistul local a căzut și a fost izbit cu capul de asfalt, rămânând inconștient.
C.S. este în operație craniană, iar pronosticul este rezervat. Autorul a fost dus la secția de poliție, este în anchetă pentru infracțiunea de ultraj.
Această situație este de neimaginat și ne aduce aminte de curajul de care dau dovadă zi de zi cei care asigură ordinea și siguranța în comunitatea noastră.
În acest moment dificil sperăm la recuperarea rapidă a polițistului local și suntem alături de familia sa.
Ne exprimăm respectul pentru toți cei care servesc comunitatea noastră și vă îndemnăm să le arătați sprijinul și recunoștința pe care o merită!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.