Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză a participat la activități educațional-catehetice în luna ianuarie, lună dedicată prin excelență Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu, la Școala Gimnazială „Gabriel Marinescu” Tigveni-centru și la Structura Bîrsești.
Doamnele profesoare Emilia-Mihaela Dumitrescu, director al școlii, profesor de Limba română și Maria Popescu, profesor de Educație fizică, consilier educativ al școlii și diriginte al clasei a V-a, au derulat Proiectul Educativ „Eminescu – Suflet de stea”. Copiii au citit referate, au fost antrenați în dramatizări și concursuri de recitări de versuri din creația lui Mihai Eminescu, au realizat machete și semne de carte inspirate de lirica poetului.
Prof. Maria Popescu a prezentat date despre viața și creația lui Mihai Eminescu, implicându-i pe copii într-un veritabil atelier de creație la care participanții și-au dovedit sensibilitatea și talentul.
De asemenea, prof. Mihaela Dumitrescu a adus în atenția copiilor lucruri inedite despre viața poetului, a subliniat valoarea ziaristului Eminescu din timpul activității publicistice la „Timpul” și a prezentat cele patru portrete cunoscute. Apoi a susținut în fața copiilor ideea românului adevărat, Eminescu, un adevărat model pentru tinerii de azi, într-o lume invadată de false modele, le-a vorbit despre verva cu care Eminescu a militat pentru Unire, despre laboriosul proces al creației eminesciene, despre limbajul poetic inedit al acestuia.
La activitate a participat și părintele Ovidiu Budescu, paroh la Biserica Bîrsești. Acesta le-a vorbit copiilor despre creștinismul regăsit în creația poetului national Mihai Eminescu.
Mihai Eminescu a apărat Biserica, limba strămoșească, țara, credința, istoria națională, tradițiile și obiceiurile populare românești.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.