Într-o discuţie pe care am purtat-o recent cu responsabilul zonal al Financiar Urban Curtea de Argeş, dl. Viorel Cârstea, am aflat că, în perioada Sărbătorilor Pascale, angajaţii societăţii vor fi la datorie şi vor colecta gunoiul din aria de responsabilitate. Domnia sa consideră că, odată cu încălzirea vremii, cantitatea de gunoi va fi în creştere, însă nu vor fi probleme deosebite în desfăşurarea activităţii.
„Am creionat programul din perioada Sărbătorilor Pascale, însă trebuie să le comunicăm tuturor clienţilor Financiar Urban şi locuitorilor din zona Curtea de Argeş că la noi este foc continuu. Numai duminica nu facem colectare!
Sâmbăta se face în special pe zonele unde avem contractare, şi mă refer aici la asociaţiile de proprietari. Acolo, dacă nu te-ai dus să ridici gunoiul într-o zi, în ziua următoare este dezastru! Nu mai facem apoi faţă cu trei maşini, nu cu una singură…
Marea problemă este că la ghenele de gunoi nu aruncă doar persoanele arondate, ci cine apucă, inclusiv societăţi comerciale. Acestea sunt monitorizate de centrul nostru zonal, dar ne mai driblează, ca să folosesc un termen fotbalistic. Noi le facem bon de confirmare când le ridicăm gunoiul, însă reprezentanţii societăţilor în cauză, ca să nu ne mai plătească, le duc şi le lasă în staţiile de colectare de la asociaţii.
Poate că aici ar trebui să se implice şi administraţia publică locală, primăria, prin reprezentantul Biroului de Mediu, să ne întânim, să discutăm şi să găsim împreună soluţii pentru a nu se mai înregistra astfel de situaţii. Pot să vă spun că în perioada următoare vom încerca să modernizăm staţiile de colectare, ghenele. Se va trece la o colectare mai amplă, cu un alt model de containere. Se vor pune nişte recipiente stil clopot, şi astfel nu se va mai putea depozita acolo orice tip de gunoi”, ne-a spus Viorel Cârstea, responsabilul zonal al Financiar Urban Curtea de Argeş.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.