O manifestare inedită și spectaculoasă va avea loc, în Pitești, în acest weekend: Parada Moto de închidere de sezon a comunității moto argeșene, organizată de cluburile moto Archangels MC Romania și Bad Breed MC Pitesti, în cadrul evenimentului „Golden Tulip 2023 – Pitești International Music Contest”.
Astfel, sâmbătă, 21 octombrie 2023, începând cu ora 15:00, iubitorii sportului pe două roți vor putea admira, timp de aproximativ două ore, peste 150 de motoare, participanții fiind membri ai tuturor cluburilor moto argeșene, dar și bikeri sosiți din alte județe ale țării. Parada moto va fi urmată de gala „Golden Tulip”, care se va încheia cu recitaluri extraordinare și concertele rock ale mult așteptatelor trupe Kalisbo și ANTON.
PROGRAM&TRASEU PARADĂ:
- ORA 14:30 – strângere participanți paradă, parcarea Sala Sporturilor (lângă stadion).
- ORA 15:00 – plecare paradă pe următorul traseu: strada Nicolae Dobrin (până la sensul giratoriu din Războieni), strada Vasile Pârvan (până la sensul giratoriu din Craiovei), strada Basarabia (până la sensul giratoriu de la depou), Bulevardul Republicii, intrare prin parcarea Cercului Militar pe pietonala din centrul orașului (str. Victoriei), sosire Curtea de Apel Pitești (aproximativ ora 15:30).
- ORA 16:00 – GALA „GOLDEN TULIP”&CONCERTE pe scena din Piața Primăriei: Kalisbo, ANTON.
Începând cu ora 16:15, motocicletele părăsesc zona pietonală și continuă traseul paradei pe ruta: strada Justiției -> bulevardul I.C. Brătianu -> sens giratoriu Spitalul „N. Bălcescu” -> strada Maternității -> bulevardul Negru Vodă -> parcare Auchan Găvana.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.