Astăzi, 27.06.2023, specialişti ai DGASPC Argeş, împreună cu reprezentanţi ai echipei multidisciplinare a Complexului de Servicii pentru Persoane cu Dizabilităţi Piteşti, s-au întâlnit cu beneficiari din cadrul CLP Tigveni, oferindu-le acestora suport în vederea identificării oportunităţilor de integrare socio- profesională şi culturală, asigurându-le accesul la servicii de consiliere vocaţională şi activităţi de recreere, socializare şi petrecere a timpului liber.

Astfel, beneficiarii, însoţiţi de specialişti, au mers şi au susţinut un interviu/probă de lucru la firma Elemaster din Băiculeşti, în vederea obţinerii unui loc de muncă.

Ulterior, beneficiarii însoţiţi de specialişti din cadrul DGSPC Argeş au vizitat Barajul Vidraru, un loc de o frumuseţe aparte. Aceştia au fost plăcut surprinşi de frumuseţea inegalabilă a acestor locuri şi au afirmat că îşi doresc să revină în peisajul minunat, acolo unde Lacul Vidraru linişteşte culmile semeţe ale Munţilor Făgăraş.

Prin ceea ce facem încercăm să integrăm în viaţa independentă tineri vulnerabili, să le oferim un start către un nou plan de viaţă, în care abilităţile, speranţa şi încrederea să fie şansa lor de a-şi schimba destinul!

DGASPC Argeş

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.