În perioada 17-21.02.2023, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activități Comerciale al Poliției Locale Pitești au efectuat multiple controale la agenții economici de pe raza municipiului Pitești, având ca scop respectarea regulilor generale de comerț. Au fost verificați 54 de comercianți, fiind aplicate 16 sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare.
În data de 20.02.2023 au fost verificate societățile comerciale cu punctele de lucru situate pe strada Traian Vuia, respectiv acordurile de ocupare a domeniului public și respectarea suprafeței aprobate de către Primăria Municipiului Pitești. Au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, conform O.G. nr. 99/2000 actualizată.
Tot în această perioadă, două unități de alimentație publică au fost sancționate contravențional pentru lipsa autorizației (conform Cod CAEN 561-, 563 -), fiindu-le aplicată măsura complementară de suspendare a activității până la intrarea în legalitate, iar alte trei societăți comerciale au fost sancționate pentru ocuparea domeniului public fără aprobările legale, conform H.C.L. nr. 283/2021.
Valoarea totală a sancțiunilor a fost de 4.700 lei. Acțiunea va continua pe toată perioada săptămânii următoare, în baza planului de acțiune stabilit și a sesizărilor primite din partea cetățenilor.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.