La început de an universitar, vă dorim tuturor, mult stimați universitari, profesori și studenți, multe bucurii și împliniri personale, profesionale!

Bucurați-vă de această perioadă, învățați din experiențe şi de la oamenii extraordinari pe care îi veți întâlni.

O universitate își clădește încrederea publică nu doar pe reputație academică, ci și pe transparența deciziilor și prin dialogul consistent și activ.

Faceți bine comunității, fiți voluntari în orice proiect în care vi se cere ajutorul fiindcă nu vom putea progresa, ca națiune, dacă nu vom cultiva și consolida solidaritatea.

Ministerul Educației va aloca 200 de milioane de lei/an pentru Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar, prin noua Lege a învățământului superior. Ministerul își propune astfel să identifice cauzele și să găsească cele mai bune soluții pentru studenți.

Universitatea trebuie să fie un centru de inovare durabilă, de transformare și de modernizare a întregii societăți, iar educația universitară se află pe lista noastră de priorități.

Succes tuturor și Gaudeaumus Igitur!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.