Românii continuă să plătească rate foarte mari la bănci. ROBOR-ul, la un nivel uriaș, iar economiştii nu trag speranţe că în anul 2023 vor fi înregistrate scăderi durabile ale dobânzilor. „Siguranţa unui trai decent va fi din ce în ce mai greu de atins!”, declară Cătălin Gherzan, manager Lexford Castel, în contextul în care românii continuă să plătească rate imense la bănci, iar scăderea ROBOR ar fi ca o gură de aer proaspăt atât pentru populaţie, cât şi pentru firme, pentru economie.
Indicele ROBOR a rămas în luna iunie 2023 la nivelul de 6,55%, iar economiștii susțin că abia pentru 2024 putem spera la o prognoză pozitivă în funcție de fluctuația inflației, a prețurilor de consum și de situația economică externă. Creditul reprezintă unul dintre motoarele economiei, iar odată cu accesul la credite limitat, oamenilor le va fi din ce in ce mai greu să investească şi să îşi construiască un viitor.
“Într-o lume relativă, cu politicieni neprofesioniști, nu putem spera la o stabilitate sau o predictibilitate a viitorului nostru și al copiilor noștri. Siguranța unui trai decent, un loc de muncă și un acoperiș deasupra capului va fi din ce în ce mai greu de atins!”, este de părere managerul unităţii de învăţământ Lexford Castel, Cătălin Gherzan.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.