În seara zilei de 19 octombrie, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, în Sala Manole din Palatul Arhiepiscopal de la Curtea de Argeș a avut loc întâlnirea lunară a membrilor Clubului „Suflet Românesc”, al iubitorilor de cultură din Argeș și Muscel.
Evenimentul cultural a fost organizat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului – Sectorul Cultural și Comunicații Media, Revista „Suflet Românesc” și Filiala Județeană Argeș POSADA a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Ferdinand I”.
Programul a fost prezentat de către moderatorul manifestării, prof. dr. George Baciu, redactor șef al Revistei „Suflet Românesc”, care a anunțat temele de discuție, mulțumind Întâistătorului Eparhiei pentru dragostea față de cultură și locul deosebit în care această întâlnire se desfășoară. Totodată a salutat prezența oaspeților veniți din alte zone ale țării, care au dorit să ia parte la un ospăț cultural argeșean.
Părintele Ovidiu Marian Vlăsceanu, consilier cultural și comunicații media, a transmis arhiereasca binecuvântare a ierarhului și a făcut un scurt istoric al proiectului european recent încheiat, care a readus Palatul Arhiepiscopal la starea și frumusețea cea dintâi, dată de către ctitor, Regele Carol I. Întâlnirea culturală a debutat cu o nouă rubrică, și anume Viețile Sfinților, în care s-a vorbit despre sfinții importanți din luna octombrie.
Scriitoarea Lidia Manea a venit cu un nou dar literar-artistic: „Te port în suflet”, cu care își îmbogățește biografia literară. Volumul a fost prezentat într-o lumină caldă și plină de armonie de către dna Rodica Nicolae, care a susținut un material în acest sens, afirmând că: „Scrierea Lidiei Manea este o lucrare accesibilă oricui, cu dialog antrenant și trăiri emoționante, care se citește dintr-o suflare și care-ți trezește sentimentul de empatie firească și instantanee. Nu folosește acel tipar clasic dator să introducă cititorul într-un decor alambicat, stabilind un timp specific, dând detalii despre momentul istoric în care se petrece acțiunea sau prezentând eroii cărții într-o manieră minuțioasă și pretențioasă. Ne lasă să ghicim aceste date din scriere, din dialoguri sau narațiune, ele venind ca ceva firesc, fără a detalia sau a insista asupra lor”.
Prezentarea a continuat în aceeași notă vibrantă de către dna prof. Elena Șerbănescu-Eșanu, care a salutat prezența în Sala Manole a tinerilor ce iubesc poezia și arta, și vin să învețe de la „seniori”.
Dna prof. Florica Popa a făcut o incursiune în timp, prezentând auditoriului o întâlnire de suflet petrecută în urmă cu mai bine de 3 decenii, când, la Palatul Arhiepiscopal, a avut loc o întâlnire la care au participat numeroși profesori și s-a discutat despre necesitatea introducerii orei de Religie în sistemul de învățământ. Domnia Sa, a relatat cum a susținut această materie, dovedind celor prezenți că la Școala Generală nr. 4, al cărei director era, Religia era deja predată elevilor.
După aceste momente pline de încărcătură sufletească și emoțională, a venit rândul ca Maria Mădălina Lupu să încânte pe cei prezenți prin naiul său, care exprimă foarte bine dorul românului și dragostea pe care o are față de tradiție, obârșie și credință, interpretând câteva piese folclorice.
Dl acad. Gheorghe Păun a rostit un cuvânt în care și-a arătat bucuria de a fi prezent la un eveniment în care sala este plină și se discută lucruri folositoare, care se adaugă în tezaurul cultural al Argeșului și Muscelului, încheind cuvântul cu o poezie scrisă în 2010 pentru prof. George Baciu.
Scriitorul Ion Valeriu Găgiulescu a venit din Turnu Măgurele, dimpreună cu câțiva confrați de litere, pentru a prezenta publicului iubitor de cultură, noul volum intitulat „Versuri pulsatorii cu punctuația la cititor”. Cartea se deschide cu o Închinare adresată cititorilor, după care urmează 33 de grupaje de versuri pulsatorii cu punctuația la cititor și un cuprins de viață despre autor.
Călătoria muzicală a continuat pe versurile poetului și scriitorului George Baciu, interpretate cu multă gingășie de către Patricia Bădița, elevă a Colegiului Național „Vlaicu Vodă”.
Dna prof. Andra Carmina Michai, director al Liceului Tehnologic „Ferdinand I”, a făcut o prezentare elevilor care bat la porțile afirmării, arătând că într-un liceu tehnologic, sunt numeroși elevi cu suflet sensibil, care știu să mânuiască versul, iar poeziile reprezintă sentimentele și trăirile lor. Așadar, momentul următor a aparținut tinerilor: Tănase Briana (clasa a XI-C); Tașcu Antonia (clasa a XI-B); Dobrică Mihaela Karina (clasa a XI-A) și Moromete Raul (clasa a XII-A), care au recitat propriile creații. Dl prof. George Baciu și dl col. Laurențiu Domnișoru au oferit tinerilor daruri constând în diplome și dulciuri.
Un nou moment liric a avut loc, realizat de Ana Maria Baltag Diaconu care a creat o stare aparte în sufletele celor prezenți, prin melodiile interpretate.
În finalul manifestării, părintele Ovidiu Vlăsceanu a semnalat ultima apariție editorială a profesorului George Baciu: „Cu Tine, alături”, rostind un cuvânt de prezentare, iar dna prof. Valentina Domnișoru a recitat din poeziile autorului.
Următoarea întâlnire culturală se va desfășura în luna noiembrie, în localitatea Domnești.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.